Acasa   Noutati   Tratamentul virozelor

Tratamentul virozelor
viroze

Virozele sunt acele afectiuni care sunt datorate infectarii organismului cu  virusuri. Spre deosebire de infectiile bacteriene, cele virale au o simptomatologie mai moderata. Starea generala este alterata, cu indispozitie, astenie, mialgii(dureri musculare), cefalee(durere de cap). Secretiile, fie ca sunt oculare, nazale sau bronsice, sunt limpezi, albicioase. Apar frecvent stranutul si tusea, in general fara expectoratie, seaca. Mucoasele sunt rosii, inflamate.Febra nu are valori foarte inalte.

Daca pentru tratarea unei infectii bacteriene exista o gama larga de medicamente alopate, in special antibiotice, in cazul virozelor medicatia alopata nu este atat de variata. Antibioticele au ca mecanism principal de actiune distrugerea peretelui celular sau a nucleului bacteriei.

Virusurile nu au nici nucleu, nici perete celular, prin urmare antibioticele nu au nici un efect asupra virusurilor. In ciuda acestui fapt, in Romania antibioticele au devenit o rutina in tratamentul virozelor. De ce? Usor de explicat. O viroza are, de obicei,la un organism cu o imunitate medie, o durata de 7-10 zile, dupa care trece de la sine, chiar si fara tratament.Pacientii se prezinta la medic la 2-3 zile de la debutul virozei (cam acesta este intervalul de timp in care semnele infectiei devin deranjante), medicul prescrie un antibiotic si recomanda pacientului sa astepte 2-3 zile pana isi va face efectul. Am ajuns deja la a 6-a zi, cand viroza oricum incepe sa scada in intensitate chiar si fara tratament. Si astfel, in mod miraculos, tratamentul cu antibiotice “isi face efectul”, vindecand viroza si sporind profiturile firmelor de medicamente, care incurajeaza acest stil de tratament. Mai mult, antibioticele distrug flora intestinala, ce are un rol important in cadrul sistemului imunitar si contribuie la prelucrarea si absorbtia alimentelor. Flora afectata se reface foarte greu, chiar daca se administreaza probiotice, uneori  perioada necesara fiind de luni de zile.
In tratamentul virozelor, “leacurile babesti” sunt cele mai eficace. Scopul tratamentului este acela de a sprijini corpul uman in lupta cu virusurile, intarind sistemul imunitar si ajutandu-l doar acolo unde nu face fata.

Consumul de fructe (in special citrice) si legume crude asigura aportul de vitamine si nutrienti necesari organismului. Ceaiurile calde ridica temperatura corpului si il hidrateaza corespunzator. In cazul temperaturilor ridicate, peste 38.8-39.0°C,frectiile la nivelul membrelor cu alcool sanitar(spirt), diluat eventual cu apa in cazul copiilor, produc vasodilatatie periferica si favorizeaza pierderea de caldura. Daca temperatura depaseste valoarea de 39.0°C, se administreaza si antitermice, la recomandarea si sub supravegherea medicului.

Tinctura de Echinacea se recomanda in viroze datorita efectului ei de intarire a sistemului imunitar. Se consuma zilnic 10-20 picaturi de tinctura diluata in cca 100 ml apa. In cazurile mai grave, doza se repeta chiar de 3-4 ori pe parcursul unei zile.
Pentru tratarea manifestarilor simptomatice ale virozei (tuse, dureri in gat, nas infundat) se pot folosi o gama larga de produse din plante si nu numai, disponibile in magazinele de produse naturiste.

Mai importanta decat tratarea afectiunile este insa prevenirea lor. Pentru aceasta, este necesar sa intarim sistemul nostru imunitar pentru a-i permite sa actioneze prompt si eficient in cazul agresiunilor venite din mediul extern. Despre modalitatile de fortificare a sistemului imunitar vom vorbi insa intr-un alt articol.

Pana atunci, va doresc sanatate si intelepciune maxima!

Dr. Bogdan Adrian Neguleasa